Noi reci...

   Răcoare...e ca şi cum ar fi venit timpul meu,
   Stropi reci....e ca şi cum aş fi chemat singură ploaia.
   Această răceală...atât de familiară, atât de a noastră.
           Ceai cu lămâie, verde de iasomie, abureşte necontenit,
           Ar încerca să încălzească amintirea, ar încerca să ne strige,
           Însă doar un abur gol rămâne, tremurând de frigul nostru,
                           Depărtare.....
                                Uitare....
Suntem goi....