Fără ritm și fără rimă

Scânteia intensă a irisului
Te urmărește...
Te gonește...
Vrea să te strecoare într-o altă lume,
Vrea să-ți ia inima cu totul și să-ți inhibe sinapsele,
Vrea! Te vrea! Vă vrea...
Să te lași?! Nu! Spiritu-ți rebel de femeie a rupt lanțurile,
A săpat gropi și a uitat de ecologia sufletului, de gingășie.
Stai, fată! Oprește-te! De ce strici totul? Doar adulmecă!
Lasă, fată! Lasă să te urmărească, să te gonească!
Ești femeie, nu felină...
Ești ochi, surâs și inimă,
Ești logică, gând și cauză în lumea omenirii.
Crezi că ironia e cea mai bună mască pentru tine?!

Piele albă, buze roșii, cârlionți și sarcasm, sarcastică poveste!
Crezi că eu îți știu adevărul?
Crezi că eu te și îți cunosc?
Nu...dar fii pură ca să te pot atinge!
Lasă...
Fii...

07.02.2013 Filă de Jurnal

   Totul se întâmplă așa cum ne dorim noi, astfel nu se poate, nu ne permit legile naturii. Natura i-a dat viață omului, pentru ca acesta să se facă Natură apoi. Un sfârșit - un nou început, iar după moarte sufletul începe o viață nouă. Suntem doar niște agricultori, semănăm zi de zi urme, care mai apoi să însămînțeze și ele.
    Veșnicia - iată ce îi este scris boabelor din noi. Noi, cei formați din atomi, atomii din electroni și nucleu, nucleul din protoni și neutroni, particule din particule până la semința Universului, până la punctul de lumină, până la increat, până la iubire și dăruire de sine, până la imperfectul ideal.
     Ai simțit cumva Începutul? Te-ai detașat de involuția mascată în dezvoltare ca să faci o revoluție stelară? Noi suntem stelele, iar creațiile noastre - găuri negre. O Revoluție! O dispariție pentru o nouă Lume este salvarea noastră. Suntem amnezici, noi oamenii, suntem orbi, îi mulțumim unui Creator că ne-a dat viață, dar învățăm teoriile evoluționiste și ne mirăm de geniul celui care le-a descoperit. Suntem nenorociți! Căutăm o substanță chimică ca să rămânem veșnic tineri...De ce? V-ați săturat să plătiți bani grei pe creme antiriduri? Vă supără neaua din păr? Nu vă plac bătrânețile...Nu?!
     Aceasta e calea noastră! Aceasta am ales noi. Când ultima dată ai îmbrățișat scoarța unui arbore ca să-i simți rupturile și rănile? Când ultima dată te-ai culcat pe iarbă, nu ca să te odihnești, dar ca s-o mângâi și să te bucuri împreună cu ea de reânviere? Când, Omule...Când?
     Blaga spunea că Iubirea își caută rostul în Natură. Iubirea și Natura, deci, sunt elementele noastre definitorii, vitale.
    Am uitat a trăi...Rătăcim...