Fără ritm și fără rimă

Scânteia intensă a irisului
Te urmărește...
Te gonește...
Vrea să te strecoare într-o altă lume,
Vrea să-ți ia inima cu totul și să-ți inhibe sinapsele,
Vrea! Te vrea! Vă vrea...
Să te lași?! Nu! Spiritu-ți rebel de femeie a rupt lanțurile,
A săpat gropi și a uitat de ecologia sufletului, de gingășie.
Stai, fată! Oprește-te! De ce strici totul? Doar adulmecă!
Lasă, fată! Lasă să te urmărească, să te gonească!
Ești femeie, nu felină...
Ești ochi, surâs și inimă,
Ești logică, gând și cauză în lumea omenirii.
Crezi că ironia e cea mai bună mască pentru tine?!

Piele albă, buze roșii, cârlionți și sarcasm, sarcastică poveste!
Crezi că eu îți știu adevărul?
Crezi că eu te și îți cunosc?
Nu...dar fii pură ca să te pot atinge!
Lasă...
Fii...

07.02.2013 Filă de Jurnal

   Totul se întâmplă așa cum ne dorim noi, astfel nu se poate, nu ne permit legile naturii. Natura i-a dat viață omului, pentru ca acesta să se facă Natură apoi. Un sfârșit - un nou început, iar după moarte sufletul începe o viață nouă. Suntem doar niște agricultori, semănăm zi de zi urme, care mai apoi să însămînțeze și ele.
    Veșnicia - iată ce îi este scris boabelor din noi. Noi, cei formați din atomi, atomii din electroni și nucleu, nucleul din protoni și neutroni, particule din particule până la semința Universului, până la punctul de lumină, până la increat, până la iubire și dăruire de sine, până la imperfectul ideal.
     Ai simțit cumva Începutul? Te-ai detașat de involuția mascată în dezvoltare ca să faci o revoluție stelară? Noi suntem stelele, iar creațiile noastre - găuri negre. O Revoluție! O dispariție pentru o nouă Lume este salvarea noastră. Suntem amnezici, noi oamenii, suntem orbi, îi mulțumim unui Creator că ne-a dat viață, dar învățăm teoriile evoluționiste și ne mirăm de geniul celui care le-a descoperit. Suntem nenorociți! Căutăm o substanță chimică ca să rămânem veșnic tineri...De ce? V-ați săturat să plătiți bani grei pe creme antiriduri? Vă supără neaua din păr? Nu vă plac bătrânețile...Nu?!
     Aceasta e calea noastră! Aceasta am ales noi. Când ultima dată ai îmbrățișat scoarța unui arbore ca să-i simți rupturile și rănile? Când ultima dată te-ai culcat pe iarbă, nu ca să te odihnești, dar ca s-o mângâi și să te bucuri împreună cu ea de reânviere? Când, Omule...Când?
     Blaga spunea că Iubirea își caută rostul în Natură. Iubirea și Natura, deci, sunt elementele noastre definitorii, vitale.
    Am uitat a trăi...Rătăcim...

Încrederea

        Și cel mai dificil și neastîmpărat lucru, totuși, în relația persoană-persoană este ÎNCREDEREA! Azi este...mâine nu mai ești sigur dacă merită s-o dăruiești cuiva, ajungând să crezi la faptul că nimănui nu-i pasă, toți derulează pe linii paralele, iar tu ești corpul de referință.
     De fapt, natura umană e constituită din doi poli : cel care-l determină la sinceritate și devotament și încă unul - care transformă corpul dat în trădător și laș (pușlama dacă să luăm o cale directă). Asupra acestui subregn domină, desigur, un regn, clasificare majoră : oameni și monumente. Oamenii sunt cei care reușesc să modereze cu polul negativ, lăsând ca parte din personalitate capacitatea de a menține o prietenie. Monumentele nu sunt altceva decât niște paraziți cu chip de om. Aceștia dețin un simț al actoriei distins, un comportament selecționat în dependență de necesitatea față de om și capacitatea de a trimite necenzurat și a bîrfi de fiecare dată când nu poate parazita. 
       Deși sistematica umană e mult mai largă și variată, totuși toți rămân a fi doar niște episoade din viața fiecăruia, astfel încît, deși are nuanțe de egoism, trebuie să ne pese de noi înșine, iar cel mai de încredere tovarăș de discuție să fie propria noastră conștiință, iar mare noroc e pe capul celor din specia Oameni, dacă reușesc să se descopere reciproc, la ei procesul ar decurge într-un mod sănătos.
      La etapa actuală, imposibilul lovește codul ce ar deosebi Omul de Monument.
     Îmi pare sincer rău pentru cei care au avut Oameni lângă ei și s-au ales cu un cimitir!

Ce este dorul

Ce este dorul? ...
Momentul infectat de viruși ce scurmă în suflet, amintindu-ți că undeva, pierduți în spațiu și timp, se află oameni de care te leagă scumpe amintiri.
Dorul este starea în care inima plînge și mintea dansează, în care fiorii îți provoacă o dulce amorțeală și te trimit la imaginație, la speranță.

Ce-ar fi...

Cum e să te simți străin ție însuți,

Să fii reîncarnat în muțenia unei lebede,

Să te lași pradă veninului din sufletu-ți,

Să miști pe idei și senzații șubrede...

Să urli-să nu fii auzit,să te uiți-să nu fii văzut,

Să iubești-să apari ca o semință rea,goală

Și ultimul suflu să-ți fie sărat,băut,

Să te lovești cu pete de o albă coală!

Evadare

Eter...Un licurici se lovește de stele,

Deși luminează,îi sunt totuși străine...

Doar firele negre-ale nopții atîrnă rebele

Alungă vise duioase,insomnii păgâne.

Stai,stai martor demiurgic,neastâmpărat,

Strigă-mi secretul nemuritoarei creații!

Îmi simt orice gând-afumat inculpat...

Tu, creatorule,nu-mi sugera aspirații!

Evadare,evadare,e miros de libertate,

Se rup,izbucnesc gratiile din oțel - 

Te vreau nemărginire,zveltă superioritate,

Sinapse și sânge tot pier în măcel.

De-ale iernii

Iată că iarna e în toi, se apropie sărbătorile magice şi pline de căldură, iar muzica începe a răsuna cu mai mult suflet şi strălucire. Aş vrea să vă prezint lista cântecelor mele de Crăciun. Sper să vă placă ;)

şi tadadadaaaaaaaam 

O felicitare realizată cu mult drag pentru voi! ^_^

Cântecel

Dragi prieteni, mi s-ar părea că azi e o zi deosebită, dar nu cu toate minţile la loc, totuşi. Am avut marea experienţă de a îmbina azi muzica şi chimia :D, astfel cum povestirile profesoarei despre prelucrarea petrolului se rezultau, în capul meu, cu versuri puse pe-o melodie :D

Deci, imaginaţi-vă un ritm de jazz, auziţi o chitară, un pian şi ceva tobe. GO!!!:D

                                                         R-n:
Pampampam.....stau într-un parc şi meditez asupra vieţii,
Pampampam.....hai omule nu te mai crede muz-a frumuseţii!
                                                              I
E rece banca, e rece privirea-ntre noi
Mă strîngi în braţe, făţarnic m-atingi cu fiori,
Te crezi un dulce, te crezi rege-ntre femei
Dar mie nu-mi pasă, iubire să-mi dai chiar de mori.
                                                             II
Sorb din privirea-ţi, îţi caut sufletu-n ei,
Pustietate, instinctul te ţine-i de rău,
Haide păpuşă, măreţi suntem amândoi
Mândria desparte, suntem în doi doar actori!

Materie

Se-nfruptă privirea-mi cu lumină,
E dulce acest mir al libertăţii,
O rază, doar una suspină - 
Nu m-a găsit din tina societăţii.

             Arunc bolovani din zăpad-absolută
             Peste movila acestui fals efemer,
             Aud un răspuns, o chemare cerută
             De increatul,deja, sorbit de himer.
Păşesc adânc, las urme umezite...
E ploaie, lapoviţă, chiciură, istorie.
Neînsemnat, neaspirat, gândiri golite - 
Materia scufundă omu-n glorie...

haos şi canabis...

                                    Atomi de impresii lovesc tavanul de lumină pală,
                                    Într-o nebunie afumată se înşiră fotonii spre retina-mi,
                                    Versuri albe, versuri pline şi goale
                                    Se luminează în big-bang-ul îmbătat de emoţie...
                                          Canabisiana atmosferă se-aruncă pe pagina moartă
                                           Înşirând rima cu înfumurate bucăţele rupte din soartă,
                                           Pornesc rânduri, rânduri înroşite de focul tău, tinere naiv-
                                           Smalţ alb şi fals, trahee golaşă, gând actoricesc şi guraliv.
                                    Stricat sentiment, mucegaiul se-nfiripă peste inima-ţi impotentă,
                                    Îmi duci versurile-n vale, e minus infinit drumul netrasat,
                                    Trezeşte, trezeşte-te din autoiubirea virulentă,
                                    Leapădă-ţi haosul, haosul nedresat...

                                 
                                               

Universul în poze (3)

Trecut

                                                  De printre vise prăbuşite,
                                                  De printre doruri-năbuşite,
                                                  De printre libertăţi asfaltate
                                                  Şi sentimente drogate...
                                                 
                                                         De printre  iubiri prăfuite,
                                                         De printre intâlniri grăbite,
                                                         De printre confesii afumate
                                                         Şi căutări prea aşteptate...
           
                                                   De printre linii încurcate de telepatie,
                                                   De printre stele pierdute-n urgie,
                                                   Te naşti tu, plin de macabru umor,
                                                   Trecut neîmplinit, trecut ameţitor...

                                                       
                                                       
                                                 

Noi reci...

   Răcoare...e ca şi cum ar fi venit timpul meu,
   Stropi reci....e ca şi cum aş fi chemat singură ploaia.
   Această răceală...atât de familiară, atât de a noastră.
           Ceai cu lămâie, verde de iasomie, abureşte necontenit,
           Ar încerca să încălzească amintirea, ar încerca să ne strige,
           Însă doar un abur gol rămâne, tremurând de frigul nostru,
                           Depărtare.....
                                Uitare....
Suntem goi....

                                                     

    Aducerile aminte nu înseamnă doar o revocare a propriilor senzaţii şi gânduri, dar şi a părerilor altor participanţi la moment. Păreri care-ţi pot deschide un nou ,,eu" , reacţionând cu fraze de gen : ,,Chiar aşa arătam? Chiar aşa făceam? Daaa?".

Viaţa e precum un joc în poker. Eşti atent la cărţi, calculezi cu isteţime şi joci în grup...câştigi, nu te poţi concentra şi mizezi doar pe tine...pierzi. Uneori, însă, integrezi capacităţile necesare şi falimentezi, de ce?...pentru că miza a fost mică sau n-ai intrat în timp. Cine ştie... Ţi s-ar părea că în această ,,selecţie " câştigă doar profesioniştii. Profesionismul sau relaţiile vaste şi intermediare, hârtia cifrată....oare la asta să se fi rezumat viaţa...

Take your time,

take my time :)

Glasuri entropice străpung aerul rafinat

Şi ,,neomenesc" se reliefează turbat.

Urechea aude, nervul transmite 

Şi doar inima simte...

De ce...de ce între ,,a se supăra" şi a ,,limpezi/explica situaţia", omul alege prima variantă? Când întotdeauna există o cale uşoară spre pace!

Sunet...

Sunet de chitară aruncă cu săgeţi în carnea sufletului,

Arhaicul şi vidul Cupidon şi-a rupt arcul într-o ţintă oarbă,

Ritmuri nebune cutremură sângele pământului,

Pieptul continuă şocuri metalice să soarbă...