Cîntecul despre sine însăși

Răcoarea serilor tale îi mîngîie telepatic ochii,

Neștiința existenței tale îi strecoară vise pe sub pleoape,

Se plimbă cu degetele prin șuvițele de aer și cîntă - 

Știi despre ce îi este melodia? 

Crezi că dragostea îi este subiectul?

Hahahaha! Nu gîndești în ritmul dorinței ei!

Ea cîntă despre muzică - 

Ea cîntă despre substanța din care e constituită,

Ea e melodia îngînată de sine însăși,

Știi de ce?

Crede că tu ești Ea în varianta opusă genului ei.

Ea nu aleargă după frumos,

Nu știe să alerge: conștiința n-o-nvață banalități,

Dar ea simte această seară așa cum tu cauți s-o simți,

Nu-ți reușește...nu-i așa? Cîntă!

Alb-negru

Alb și negru – jonglez în culori rînd pe rînd

Și sap spre nucleul Planetei Pămînt,

Caut un foc, caut ardoare,

Real dedus din paloare.

Alb și negru – pășesc între oameni curgînd,

Mă zbat între maluri de sfînt și nesfînt,

Caut un ochi, caut răcoare,

Eu-l e în așteptare.

Alb și negru – iubirea se-așterne zăcînd,

Pe glasu-amorțit  de mormînt,

Se rupe în cioburi bizare,

Abdicare,abdicare!

Avec toi-même

Le ciel - c'est le monde pour tes yeux,
L'herbe - c'est le monde pour tes mains;
Tu es ton roi, l'amour est ton Dieu,
Quand la nature s'attarde dans tes veines.

Les yeux - c'est le monde pour tes troubles,
Les mains - c'est le monde pour tes mots;
Tu es ton temps, le coeur est ton double,
Quand tu et toi-même- vous êtes une seule note.       

Funerar

Beau, beau în cinstea ideilor trecute din viaţă!
Să le fie vaporii nerealizării uşori...
100 g de senzaţii la un pocal întreg de ghiaţă,
Şi din otravă nocturnă licori...
Cânt cu bocet lângă ţărâna unei dorinţe!
Să nu-i fie amintirea amară...
Arunc pestea ea înnegrite seminţe!
Ca pana de corb să răsară...
Şi râd zgomotos la sicriul de patimi!
Am febra cometei în zbor...
Îi bat cuie, le scot de prin' lacrimi!
Uscate, de ghiaţă, în re minor...

Comă de personalitate

Stop!
I-am spus timpului să nu mai bârfească!
Cu dogme și zei să nu m-amăgească...
Că în val de idei m-aruncă despotic
Și-mi spune că viața-i o lună-n sinoptic.
         Stop!
         I-am spus minții să scuipe prostia!
         Abolită-n leșin să-i fie robia...
         Cu gânduri m-atacă și m-aprofundează,
         Imagini prea pline îmi administrează.
Stop!
M-arunc în tăcere, inspir unde gamma,
Iar pulsul își scrie prin secole drama,
Din corp se desprind tocit amintiri
Și capăt newtoni, spre noi deveniri...