Cu ceară-n ochi...

Fruntea se scaldă în cute mimate -
E criptic polimorfismul ei,
Priviri în privire se las-a fi sparte...
Transcendere-n ceară cu-aromă de tei.
                 Refugiul lovește un țărm al dorinței,
                 Sub cerul din ozon organic,
                 Oh, ziduri cu gratii predestinate ființei,
                 Fugiți de foc, dar zadarnic!
                                       Îmi picur în ochi cu ceara-mi topită,
                                       Așteptând în convulsii destinul.
                                       Simt bine aroma de astă clipă trăită,
                                       În suflet - tei, pe frunte - seninul!

Doar..

Doar ploaia știe să topească focul,

Așa cum dragostea sfințește locul.

Doar vântul știe să usuce lacrima,

Așa cum inima stochează patima.

Doar dragostea știe să înalțe omul,

Așa cum ploaia înverzește pomul.

Doar inima știe să împartă fiorul,

Așa cum vântul înlesnește zborul.

Eu și tu...

În cer a apărut o gaură..
O vezi? Eu parcă aș fi oarbă!
Arunc priviri ca într-o doară
Și nu-mi las retina să soarbă.


La orizont a apărut un foc...
Îl simți? Eu parc-aș fi sterilă!
Întind mâinile să le mișc din loc,      
Dar ghiața-mi din ele-i virilă.

În pământ s-a săpat o groapă...
Ai ocolit-o? Eu parc-aș fi marmură!
Mă clatin și bucățele se crapă
Ca fricile după anafură...

A apărut pe inimă o tumoare...
O poți atinge? Eu da, o simt,
E ca prietenia la culoare
Și ca iubirea la paloare...



                                                          Și ca o melodie de fundal....

Să "salvăm" sau să "nu credem"?

       În ultima perioadă se fac tot mai multe dezbateri vis-a-vis de fenomenul Încălzirii globale, concepţiile luând două întorsături desigur: pro şi contra. Nu vreau să fac o introducere prea mare, dar aş vrea să vă enumăr câteva lucruri:
- Temperatura medie a aerului în apropierea suprafeței Pământului a crescut în ultimul secol cu
0,74 ±0,18 °C
- Încălzirea se datorează activității umane (dar nu fenomenelor cosmice), în special prin eliberarea de dioxid de carbon în atmosferă prin arderea de combustibili fosili
- Există teoreticieni ai conspirației care cred că totul este doar un pretext al elitelor mondiale de a cere taxe împotriva poluării, dar din "nuştiu ce motiv" gheţarii, care n-au fost atinşi de 10 mii de ani, acum au început să se topească lent (Retragerea gheţarului Helheim din Groenlanda, Topirea zăpezilor de pe Kilimanjaro, Gheţarul Lewis complet topit, Tendinţa de topire a ghețurilor arctice în perioada de vară ce are să deschidă trecerea de nord-vest)
- Conform temperaturilor reconstituite de climatologi, ultimul deceniu din secolul al XX-lea și începutul secolului al XXI-lea constituie cea mai caldă perioadă din ultimii 2000 de ani. Epoca actuală este mai caldă cu câteva zecimi de grad față de maximul medieval.
 - Din radiația solară incidentă, de 342 W/m2,  cota de 107 W/m2 este reflectată de atmosferă și sol. Restul este reținut în atmosferă sau ajunge pe sol. Din totalul de 559 W/m2 (67 + 24 + 78 + 390) din atmosferă, 235 W/m2 sunt radiați în afara atmosferei, iar restul de 324 W/m2 se reîntorc pe Pământ datorită efectului de seră. În acest fel se închide bilanțul energetic (342 = 107 + 235).
- În ultima jumătate de secol au fost emise în atmosferă cantități foarte mari de CO2 și metan, care, prin efectul de seră au dus la începerea fenomenului de încălzire globală (concentrația de CO2 a crescut de la 316 ppm în părți volumice în anul 1960 până la cca. 385 ppm în iarna anului 2007. De la începutul revoluției industriale concentrația de metan în atmosferă a crescut cu 149 %).
- De asemenea, multe alte gaze nocive şi metale grele emise în atmosferă, pe lângă faptul că duc la încălzirea globală, mai au şi influenţă cancerogenă asupra omului.
- Conform rapoartelor IPCC, în secolul al XX-lea nivelul oceanelor a crescut cu 0,1 - 0,2 m. În ritmul actual, se prevede o creștere a nivelulul mării de 0,18 - 0,59 m la sfârșitul secolului al XXI-lea și de 2 m la sfârșitul secolului al XXIII-lea.
- Dizolvarea în oceane a CO2 suplimentar din atmosferă, presupus de origine antropică, a dus la scăderea pH-ului apei de la suprafața oceanelor, adică la acidifierea lor.
- Încălzirea globală determină ridicarea temperaturii solului, ceea ce duce la uscarea lui, favorizând incendiile de pădure. Între 20 iunie și 8 iulie 2008 în California se declanșaseră deja 18 000 de incendii, devastând 241 600 ha ( cazuri similare au avut loc şi în SUA, Florida, Rusia, Grecia). (http://liftingshadows.wordpress.com/2009/04/30/legatura-dintre-incendiile-de-padure-si-incalzirea-globala/).
- «Un Adevăr Incomod» (în enleză An Inconvenient Truth) este un film documentar din 2006, regizat de Davis Guggenheim despre campania fostului Vice Președinte al Statele Unite ale Americii Al Gore de educare a cetățenilor privind încălzirea globală printr-un vast slide show. Acest film a luat două premii oscar, el fiind inclus şi în programul şcolar.

         Deşi Încălzirea globală este şi un fenomen de propagandă politică (aşa cum este şi faptul că se apropie o nouă Eră glaciară, aşa cum este şi gripa aviară/porcină şi multe alte fenomene), ţin să menţionez că aşa va fi întotdeauna. Monopolurile şi marile puteri se folosesc de orice apariţie/fenomen pentru a face bani, dar aceasta nu înseamnă că forfota economică poate deţine şi minţile oamenilor, poate lega ochii oamenilor fără ca aceştia să nu vadă ce se întîmplă cu mediul din jurul lor.
        E clar că Pământul se transformă într-o bobină de gunoi, printre care circulă substanţe nocive cu efect de moarte de lungă durată. Încălzirea globală e doar o ramură, e doar un efect, însuşi fenomenul de "autodistrugere" este mult mai larg. Se duc desigur şi politici contra, din motiv economic desigur: normele ecologice ar duce la o pierdere pe piaţă a marilor industrii petroliere, de producere a vehiculelor cu ardere de combustibili şi multe altele. Locul acestora însă, vizibil, îl va putea lua şi noua industrie - cea ecologică, fenomen deja în curs de desfăşurare. Mă rog, monopol şi manipulare a fost şi va fi, dar pîn la urmă...e mai bine să avem o piaţă "sănătoasă", decât una ce "emite" zilnic "aer poluat" pe care noi, vrem nu vrem, îl transportăm prin tot corpul.
        Aşa că, în pofida tuturor politicilor duse, vă îndemn la o viaţă sănătoasă într-un mediu curat şi frumos!

La masă...

Stau la masă cu propria respiraţie,
E clar! Vrea să plece, dar foamea o ţintuieşte...
Platouri de cristal lucesc de singurătate,
Cuţitul nerăbdarea goneşte!
     Eu şi respiraţia...privim spre culoarul înălbit.
     De când n-au trecut merinde pe-acolo,
     Culoarea i-a şi pierit!
Se face cam frig, un strop de lumină topeşte în ceară,
E cuminte şi respiraţia, nu vrea să-l mai stingă...
Aş întreba-o de ce, dar mi-ar lăsa slova să piară!
Eu şi respiraţia...la o masă goală...pală...                                        

ȘAH/MAT

Mă duce gându-n colț de cub și mă atacă,
Pe alb și negru viața asta nu știe să treacă -
E ȘAH și MAT oriunde nu te vei întoarce
Jocul în dame e haos, însă nu și pace!

Doza de cafea

      Îmi mușc buza...simt gustul de cafea de parcă s-ar prelinge din carne, de parcă aș fi boabe vânturate și lipite într-o făptură umană, utilizând un straniu lipici...dulciu, revigorant, dar țipător. Îmi duc mâinile spre punctul energetic superior și strâng în palme pulsațiile...pulsațiile unei tensiuni ce are parcă tendința de a-mi aminti decisivitatea acestui prezent. Am început să iubesc acest proces...îl interpretez ca o leneveală a conștiinței, chiar de uneori îmi scapă de sub control imaginația și...chiar de uneori îmi este dor de accelerația centripetă, aș spune, cu care mă mișcam în perioada ce-o numesc trecut.
     E trecutul a cărui substanță o pot obține și în laboratoare simpliste, regionale...în plus, curaju' de a reveni se găsește chiar și într-un corp ce necesită zilnic o doză de cafea...

 

Fără ritm și fără rimă

Scânteia intensă a irisului
Te urmărește...
Te gonește...
Vrea să te strecoare într-o altă lume,
Vrea să-ți ia inima cu totul și să-ți inhibe sinapsele,
Vrea! Te vrea! Vă vrea...
Să te lași?! Nu! Spiritu-ți rebel de femeie a rupt lanțurile,
A săpat gropi și a uitat de ecologia sufletului, de gingășie.
Stai, fată! Oprește-te! De ce strici totul? Doar adulmecă!
Lasă, fată! Lasă să te urmărească, să te gonească!
Ești femeie, nu felină...
Ești ochi, surâs și inimă,
Ești logică, gând și cauză în lumea omenirii.
Crezi că ironia e cea mai bună mască pentru tine?!

Piele albă, buze roșii, cârlionți și sarcasm, sarcastică poveste!
Crezi că eu îți știu adevărul?
Crezi că eu te și îți cunosc?
Nu...dar fii pură ca să te pot atinge!
Lasă...
Fii...

07.02.2013 Filă de Jurnal

   Totul se întâmplă așa cum ne dorim noi, astfel nu se poate, nu ne permit legile naturii. Natura i-a dat viață omului, pentru ca acesta să se facă Natură apoi. Un sfârșit - un nou început, iar după moarte sufletul începe o viață nouă. Suntem doar niște agricultori, semănăm zi de zi urme, care mai apoi să însămînțeze și ele.
    Veșnicia - iată ce îi este scris boabelor din noi. Noi, cei formați din atomi, atomii din electroni și nucleu, nucleul din protoni și neutroni, particule din particule până la semința Universului, până la punctul de lumină, până la increat, până la iubire și dăruire de sine, până la imperfectul ideal.
     Ai simțit cumva Începutul? Te-ai detașat de involuția mascată în dezvoltare ca să faci o revoluție stelară? Noi suntem stelele, iar creațiile noastre - găuri negre. O Revoluție! O dispariție pentru o nouă Lume este salvarea noastră. Suntem amnezici, noi oamenii, suntem orbi, îi mulțumim unui Creator că ne-a dat viață, dar învățăm teoriile evoluționiste și ne mirăm de geniul celui care le-a descoperit. Suntem nenorociți! Căutăm o substanță chimică ca să rămânem veșnic tineri...De ce? V-ați săturat să plătiți bani grei pe creme antiriduri? Vă supără neaua din păr? Nu vă plac bătrânețile...Nu?!
     Aceasta e calea noastră! Aceasta am ales noi. Când ultima dată ai îmbrățișat scoarța unui arbore ca să-i simți rupturile și rănile? Când ultima dată te-ai culcat pe iarbă, nu ca să te odihnești, dar ca s-o mângâi și să te bucuri împreună cu ea de reânviere? Când, Omule...Când?
     Blaga spunea că Iubirea își caută rostul în Natură. Iubirea și Natura, deci, sunt elementele noastre definitorii, vitale.
    Am uitat a trăi...Rătăcim...

Încrederea

        Și cel mai dificil și neastîmpărat lucru, totuși, în relația persoană-persoană este ÎNCREDEREA! Azi este...mâine nu mai ești sigur dacă merită s-o dăruiești cuiva, ajungând să crezi la faptul că nimănui nu-i pasă, toți derulează pe linii paralele, iar tu ești corpul de referință.
     De fapt, natura umană e constituită din doi poli : cel care-l determină la sinceritate și devotament și încă unul - care transformă corpul dat în trădător și laș (pușlama dacă să luăm o cale directă). Asupra acestui subregn domină, desigur, un regn, clasificare majoră : oameni și monumente. Oamenii sunt cei care reușesc să modereze cu polul negativ, lăsând ca parte din personalitate capacitatea de a menține o prietenie. Monumentele nu sunt altceva decât niște paraziți cu chip de om. Aceștia dețin un simț al actoriei distins, un comportament selecționat în dependență de necesitatea față de om și capacitatea de a trimite necenzurat și a bîrfi de fiecare dată când nu poate parazita. 
       Deși sistematica umană e mult mai largă și variată, totuși toți rămân a fi doar niște episoade din viața fiecăruia, astfel încît, deși are nuanțe de egoism, trebuie să ne pese de noi înșine, iar cel mai de încredere tovarăș de discuție să fie propria noastră conștiință, iar mare noroc e pe capul celor din specia Oameni, dacă reușesc să se descopere reciproc, la ei procesul ar decurge într-un mod sănătos.
      La etapa actuală, imposibilul lovește codul ce ar deosebi Omul de Monument.
     Îmi pare sincer rău pentru cei care au avut Oameni lângă ei și s-au ales cu un cimitir!

Ce este dorul

Ce este dorul? ...
Momentul infectat de viruși ce scurmă în suflet, amintindu-ți că undeva, pierduți în spațiu și timp, se află oameni de care te leagă scumpe amintiri.
Dorul este starea în care inima plînge și mintea dansează, în care fiorii îți provoacă o dulce amorțeală și te trimit la imaginație, la speranță.

Ce-ar fi...

Cum e să te simți străin ție însuți,

Să fii reîncarnat în muțenia unei lebede,

Să te lași pradă veninului din sufletu-ți,

Să miști pe idei și senzații șubrede...

Să urli-să nu fii auzit,să te uiți-să nu fii văzut,

Să iubești-să apari ca o semință rea,goală

Și ultimul suflu să-ți fie sărat,băut,

Să te lovești cu pete de o albă coală!

Evadare

Eter...Un licurici se lovește de stele,

Deși luminează,îi sunt totuși străine...

Doar firele negre-ale nopții atîrnă rebele

Alungă vise duioase,insomnii păgâne.

Stai,stai martor demiurgic,neastâmpărat,

Strigă-mi secretul nemuritoarei creații!

Îmi simt orice gând-afumat inculpat...

Tu, creatorule,nu-mi sugera aspirații!

Evadare,evadare,e miros de libertate,

Se rup,izbucnesc gratiile din oțel - 

Te vreau nemărginire,zveltă superioritate,

Sinapse și sânge tot pier în măcel.

De-ale iernii

Iată că iarna e în toi, se apropie sărbătorile magice şi pline de căldură, iar muzica începe a răsuna cu mai mult suflet şi strălucire. Aş vrea să vă prezint lista cântecelor mele de Crăciun. Sper să vă placă ;)

şi tadadadaaaaaaaam 

O felicitare realizată cu mult drag pentru voi! ^_^

Cântecel

Dragi prieteni, mi s-ar părea că azi e o zi deosebită, dar nu cu toate minţile la loc, totuşi. Am avut marea experienţă de a îmbina azi muzica şi chimia :D, astfel cum povestirile profesoarei despre prelucrarea petrolului se rezultau, în capul meu, cu versuri puse pe-o melodie :D

Deci, imaginaţi-vă un ritm de jazz, auziţi o chitară, un pian şi ceva tobe. GO!!!:D

                                                         R-n:
Pampampam.....stau într-un parc şi meditez asupra vieţii,
Pampampam.....hai omule nu te mai crede muz-a frumuseţii!
                                                              I
E rece banca, e rece privirea-ntre noi
Mă strîngi în braţe, făţarnic m-atingi cu fiori,
Te crezi un dulce, te crezi rege-ntre femei
Dar mie nu-mi pasă, iubire să-mi dai chiar de mori.
                                                             II
Sorb din privirea-ţi, îţi caut sufletu-n ei,
Pustietate, instinctul te ţine-i de rău,
Haide păpuşă, măreţi suntem amândoi
Mândria desparte, suntem în doi doar actori!

Materie

Se-nfruptă privirea-mi cu lumină,
E dulce acest mir al libertăţii,
O rază, doar una suspină - 
Nu m-a găsit din tina societăţii.

             Arunc bolovani din zăpad-absolută
             Peste movila acestui fals efemer,
             Aud un răspuns, o chemare cerută
             De increatul,deja, sorbit de himer.
Păşesc adânc, las urme umezite...
E ploaie, lapoviţă, chiciură, istorie.
Neînsemnat, neaspirat, gândiri golite - 
Materia scufundă omu-n glorie...

haos şi canabis...

                                    Atomi de impresii lovesc tavanul de lumină pală,
                                    Într-o nebunie afumată se înşiră fotonii spre retina-mi,
                                    Versuri albe, versuri pline şi goale
                                    Se luminează în big-bang-ul îmbătat de emoţie...
                                          Canabisiana atmosferă se-aruncă pe pagina moartă
                                           Înşirând rima cu înfumurate bucăţele rupte din soartă,
                                           Pornesc rânduri, rânduri înroşite de focul tău, tinere naiv-
                                           Smalţ alb şi fals, trahee golaşă, gând actoricesc şi guraliv.
                                    Stricat sentiment, mucegaiul se-nfiripă peste inima-ţi impotentă,
                                    Îmi duci versurile-n vale, e minus infinit drumul netrasat,
                                    Trezeşte, trezeşte-te din autoiubirea virulentă,
                                    Leapădă-ţi haosul, haosul nedresat...

                                 
                                               

Universul în poze (3)

Trecut

                                                  De printre vise prăbuşite,
                                                  De printre doruri-năbuşite,
                                                  De printre libertăţi asfaltate
                                                  Şi sentimente drogate...
                                                 
                                                         De printre  iubiri prăfuite,
                                                         De printre intâlniri grăbite,
                                                         De printre confesii afumate
                                                         Şi căutări prea aşteptate...
           
                                                   De printre linii încurcate de telepatie,
                                                   De printre stele pierdute-n urgie,
                                                   Te naşti tu, plin de macabru umor,
                                                   Trecut neîmplinit, trecut ameţitor...