Extenuare

Am luat tăcerea în ochi...

Prin spuma de zat,
Am plecat.
M-am surpins umblînd după fum,
Ascunsă sub apă,
Sunt mioapă.                                         
Am zburat călcînd stropi de aer,
Prin chemarea de dust,
Mă gust.

Punctul G

I-a-ntins o frunză ruginie în schimbul buchetului măreț,

A stropit-o cu ploaie, în loc să-i pună raze prin păr,

A chemat noaptea întunecoasă, fără să-i arate stele cu degetul,

I-a dat să bea tărie, chiar dacă ar fi putut-o săruta și alinta,

A lăsat vorbe și fapte pe-alături, doar ca s-o poată iubi în liniște,

A strîns-o atît de tare la piept, încît frig și stele nu valorau,

A luat-o sub umbrelă ca să-i fie alături fără motiv altora,

I-a zis că toamna e cel mai frumos ce le-ar aparține!

Îmi cînt...

Îmi cînt cuvîntul prin stropul de apă căzut pe iris,
Îmi cînt cuvîntul prin nota vîntului ce zguduie frunze,
Am sete de suflet, am sete de artă,
Am sete de buze puse pe ceartă.
Îmi cînt visul prin unde de respirație somnoroasă,
Îmi cînt visul prin fulgii topiți peste pleoape,
Înfometată de ghiață și sînge - 
Metamorfoza de viață te strînge...

Între mine și noi

La un pas dintre mine și noi e doar cuvîntul tău,
E surîsul meu și balsamul gîndului ce ne leagă - 
Mieroasă paloare în haos de seară,
O lună cu pumnii lovind peste vară...
Între mine și noi un fierar potcovește în timp,
Îi vrea galopul favorizîndu-ne momentul -
Un sunet și note ne-adie chemarea,
Suntem cei ce făurim crearea...

Jurnalul unui rătăcitor (2)

24 iulie 2013, 19:00

    E parcă octombrie așternut peste suburbiile Moscovei... De o săptămînă am parte de conversații îndelungate și mieroase cu ploaia, însă de două zile mă tot țin de un pulover din lînă și un fular, ce-mi amintesc prin textură de lunile friguroase autumnale.

    Încheieturile mîinilor au declarat legea unei cromatici vineții și, ascunse în mîinicile călduroase, nu încetează să-mi amintească că e timpul furișării în odaie. Însă aerul dulceag și umed nu mă lasă să părăsesc ambianța pentru o odaie temporară, aflată la etajul de sus și dispunînd de o vedere nu tocmai aglomerată: cîteva vile, pe ici-colo niște brazi pitici, cîteva flori caniculare și parcele de mesteceni superbi, iar la orizont - o fîșie grandioasă de pădure seculară.

    Ceai de fructe, cafea, fursecuri, ploaie și lecturi...cam la aceasta se rezumă actualitatea mea. Am răsfoit de curînd două detective americane - atrăgătoare chestii, în plus, m-am ales cu nopți proiectate destul de energic prin vise de o regie pe care nici nu reușeam s-o parcurg odată trezită, aventuri cu toate cele 3 secțiuni: incipit, cuprins și sfîrșit. Sfîrșitul survenea odată ce mă încolțea lumina pătrunsă prin geam, astfel încît nu mai apucam și deznodămîntul acțiunilor.

     Din păcate am cinat din toată beletristica ce o dețin la mine, aici, alegîndu-mă pentru chindii cu ceva genetică și o carte despre Evoluționism, din care, deja, am început să culeg rîndurile. Nu știu ce vise îmi vor genera moleculele și sistematicile, însă, cu siguranță, așteptarea nu va fi lungă. ))

Jurnalul unui rătăcitor (1)

19 iulie 2013, 15:22
    Decisă să-mi continui gîndul cu un alt creion și într-un alt mediu, mi-am satisfăcut cei 1,65 m, așezîndu-i pe o canapea, deși nu prea moale, suficient de comodă, într-o încăpere pe unde vîntul pătrunde dulce și răcoros, aducîndu-mi aroma de conifere și lemn tăiat, o aromă umedă, palidă. Căștile îmi tulbură auzul cu Secret Garden și Sigur Ros, astfel încît să nu observ că ceaiul de fructe s-a răcit, iar eu, privindu-i aburii alarmați, stăteam cu degetele încleștate pe coperta jurnalului...nici măcar buclele răzlețite pe umeri,obraji și ochi nu reușesc să-mi rupă această hipnoză a tăcerii, a singurătății palpitante.

Jurnalul unui rătăcitor

17 iulie 2013, 12:00
     O pagină albă, pentru mine, ar însemna o nouă descătușare, o perspectivă nouă în autodezvăluirea cu ceva proeminențe de logică sau, cum ar fi spus Cartesius, o dovadă a faptului că exist: cogito, cogito ergo sum.
      Orice povestire ar începe cu unele descrieri minuțioase ale stării depline a naratorului, cercetată din toate perspectivele capabile să fuzioneze într-o singură și generală atmosferă, dar "nu poți să scrii versuri, cînd nimic nu ai a spune" și, mai cu seamă, nu poți înșira senzații și sentimente, atunci cînd senzorii, inhibați cu lene și dezamăgire superficială, își croiesc spațiu doar pentru adormire și răcorire, stînd piatră împotriva curenților de aer.

Scurt-circuit cerebral

La hotarul dintre "a vrea" și "a fi realist"
Pășește prin spume iubirea...
Cine e ea? Erou sau ochi de satanist?!
Ce tot scuipă nălucirea...

Se-ntîmplă s-o prinzi, s-o ai, să n-o știi
Mereu, însă, neîmplinit...
Îți tai suflarea dintre vise, gîndirea ți-o reții
Și spui: Încă nu m-a găsit!

Prin scene alb-negru înghiți în gol și te uiți,
Iubirea îți fură curajul...
E poate ea sau doar fiori din iluzie rupți,
Momentul își face bagajul...

Impresii Pre-BAC

"Cînd simți nevoia de  a crea, dar imaginația e în pană" sau "Impresii Pre-BAC"
      De zi cu zi începi să-ți simți tot mai mult cearcănele, nu că ar deveni mai accentuate, ci faptul că ele se stabilesc ca o parte din tine, precum un element fiziologic vital, existent încă de la selecția genetică.
      Simțind lipsa unei prezențe umane, care te-ar încînta, creionul și foaia devin unicile doze de anihilare a stării de goliciune. Poate că înșirînd ceva pe foaie, există o cît de mică direcționare spre reabilitare spirituală.
     Capul, plin de mîzgîlelile timpului, deacum a încetat să coordoneze logic mișcările inimii, e mult prea ocupat cu apăsarea din tîmple și imaginile captate de senzorii oculari. Îl așez cu grijă pe masă și las răcoarea acesteia să pătrundă prin toate celulele dermice. Mi-aș lăsa și mîinile să atîrne zombic în jos, dar forța de atracție a creionului dovedește o îndrăzneală uimitoare. Deodată mi-a apărut în ochi Legea atracției universale, dar nu-mi reușește să încadrez în acest sistem mîna mea și creionul maro ce mă torturează. Îl încîlcesc îndată în buclele-mi, dar înțeleg că și foaia albă, cu rînduri nescrise, devine un corp de referință de importanță majoră în procesul meu de tortură.
     Ce-ar fi dacă mi-aș putea băga toate gîndurile într-o matrice?! Aplicînd o singură regulă, cea a triunghiurilor, te poți alege cu o minte arhiordonată și cu o soluție.
      În jur doar cărți de fizică și suc de portocale, care, deși nu s-a terminat încă, mi se pare că e prea puțin. Arunc o privire peste o foaie cu fraze ce așteaptă a fi analizate, stabilirea cauzei-efect. Închid ochii și pun degetul pe una din ele: Lucrul forței de frecare este negativ, deoarece vectorul forței de frecare este orientat în sensul opus mișcării corpului. Ca să vezi... tocmai am mers la plesneală și am dat peste un adevăr.
     M-am urcat pe geam în speranța de a găsi un impuls, mi-aș da și cîteva palme dac-aș avea siguranța că ele mă vor trezi. Mi-i somn, deși am dormit suficient conform bioritmului normal omului. Poate rezolvînd ceva integrale voi oferi viteză inițială dorinței scoarței mele de a se antrena în științe reale...
     Se apropie bacalaureatul...Iar odată cu aceasta crește predispunerea la a scrie, a desena, a cînta. Cît de banal! Am nevoie de-o alarmă...

Cîntecul despre sine însăși

Răcoarea serilor tale îi mîngîie telepatic ochii,

Neștiința existenței tale îi strecoară vise pe sub pleoape,

Se plimbă cu degetele prin șuvițele de aer și cîntă - 

Știi despre ce îi este melodia? 

Crezi că dragostea îi este subiectul?

Hahahaha! Nu gîndești în ritmul dorinței ei!

Ea cîntă despre muzică - 

Ea cîntă despre substanța din care e constituită,

Ea e melodia îngînată de sine însăși,

Știi de ce?

Crede că tu ești Ea în varianta opusă genului ei.

Ea nu aleargă după frumos,

Nu știe să alerge: conștiința n-o-nvață banalități,

Dar ea simte această seară așa cum tu cauți s-o simți,

Nu-ți reușește...nu-i așa? Cîntă!

Alb-negru

Alb și negru – jonglez în culori rînd pe rînd

Și sap spre nucleul Planetei Pămînt,

Caut un foc, caut ardoare,

Real dedus din paloare.

Alb și negru – pășesc între oameni curgînd,

Mă zbat între maluri de sfînt și nesfînt,

Caut un ochi, caut răcoare,

Eu-l e în așteptare.

Alb și negru – iubirea se-așterne zăcînd,

Pe glasu-amorțit  de mormînt,

Se rupe în cioburi bizare,

Abdicare,abdicare!

Avec toi-même

Le ciel - c'est le monde pour tes yeux,
L'herbe - c'est le monde pour tes mains;
Tu es ton roi, l'amour est ton Dieu,
Quand la nature s'attarde dans tes veines.

Les yeux - c'est le monde pour tes troubles,
Les mains - c'est le monde pour tes mots;
Tu es ton temps, le coeur est ton double,
Quand tu et toi-même- vous êtes une seule note.       

Funerar

Beau, beau în cinstea ideilor trecute din viaţă!
Să le fie vaporii nerealizării uşori...
100 g de senzaţii la un pocal întreg de ghiaţă,
Şi din otravă nocturnă licori...
Cânt cu bocet lângă ţărâna unei dorinţe!
Să nu-i fie amintirea amară...
Arunc pestea ea înnegrite seminţe!
Ca pana de corb să răsară...
Şi râd zgomotos la sicriul de patimi!
Am febra cometei în zbor...
Îi bat cuie, le scot de prin' lacrimi!
Uscate, de ghiaţă, în re minor...

Comă de personalitate

Stop!
I-am spus timpului să nu mai bârfească!
Cu dogme și zei să nu m-amăgească...
Că în val de idei m-aruncă despotic
Și-mi spune că viața-i o lună-n sinoptic.
         Stop!
         I-am spus minții să scuipe prostia!
         Abolită-n leșin să-i fie robia...
         Cu gânduri m-atacă și m-aprofundează,
         Imagini prea pline îmi administrează.
Stop!
M-arunc în tăcere, inspir unde gamma,
Iar pulsul își scrie prin secole drama,
Din corp se desprind tocit amintiri
Și capăt newtoni, spre noi deveniri...

Cu ceară-n ochi...

Fruntea se scaldă în cute mimate -
E criptic polimorfismul ei,
Priviri în privire se las-a fi sparte...
Transcendere-n ceară cu-aromă de tei.
                 Refugiul lovește un țărm al dorinței,
                 Sub cerul din ozon organic,
                 Oh, ziduri cu gratii predestinate ființei,
                 Fugiți de foc, dar zadarnic!
                                       Îmi picur în ochi cu ceara-mi topită,
                                       Așteptând în convulsii destinul.
                                       Simt bine aroma de astă clipă trăită,
                                       În suflet - tei, pe frunte - seninul!

Doar..

Doar ploaia știe să topească focul,

Așa cum dragostea sfințește locul.

Doar vântul știe să usuce lacrima,

Așa cum inima stochează patima.

Doar dragostea știe să înalțe omul,

Așa cum ploaia înverzește pomul.

Doar inima știe să împartă fiorul,

Așa cum vântul înlesnește zborul.

Eu și tu...

În cer a apărut o gaură..
O vezi? Eu parcă aș fi oarbă!
Arunc priviri ca într-o doară
Și nu-mi las retina să soarbă.


La orizont a apărut un foc...
Îl simți? Eu parc-aș fi sterilă!
Întind mâinile să le mișc din loc,      
Dar ghiața-mi din ele-i virilă.

În pământ s-a săpat o groapă...
Ai ocolit-o? Eu parc-aș fi marmură!
Mă clatin și bucățele se crapă
Ca fricile după anafură...

A apărut pe inimă o tumoare...
O poți atinge? Eu da, o simt,
E ca prietenia la culoare
Și ca iubirea la paloare...



                                                          Și ca o melodie de fundal....

Să "salvăm" sau să "nu credem"?

       În ultima perioadă se fac tot mai multe dezbateri vis-a-vis de fenomenul Încălzirii globale, concepţiile luând două întorsături desigur: pro şi contra. Nu vreau să fac o introducere prea mare, dar aş vrea să vă enumăr câteva lucruri:
- Temperatura medie a aerului în apropierea suprafeței Pământului a crescut în ultimul secol cu
0,74 ±0,18 °C
- Încălzirea se datorează activității umane (dar nu fenomenelor cosmice), în special prin eliberarea de dioxid de carbon în atmosferă prin arderea de combustibili fosili
- Există teoreticieni ai conspirației care cred că totul este doar un pretext al elitelor mondiale de a cere taxe împotriva poluării, dar din "nuştiu ce motiv" gheţarii, care n-au fost atinşi de 10 mii de ani, acum au început să se topească lent (Retragerea gheţarului Helheim din Groenlanda, Topirea zăpezilor de pe Kilimanjaro, Gheţarul Lewis complet topit, Tendinţa de topire a ghețurilor arctice în perioada de vară ce are să deschidă trecerea de nord-vest)
- Conform temperaturilor reconstituite de climatologi, ultimul deceniu din secolul al XX-lea și începutul secolului al XXI-lea constituie cea mai caldă perioadă din ultimii 2000 de ani. Epoca actuală este mai caldă cu câteva zecimi de grad față de maximul medieval.
 - Din radiația solară incidentă, de 342 W/m2,  cota de 107 W/m2 este reflectată de atmosferă și sol. Restul este reținut în atmosferă sau ajunge pe sol. Din totalul de 559 W/m2 (67 + 24 + 78 + 390) din atmosferă, 235 W/m2 sunt radiați în afara atmosferei, iar restul de 324 W/m2 se reîntorc pe Pământ datorită efectului de seră. În acest fel se închide bilanțul energetic (342 = 107 + 235).
- În ultima jumătate de secol au fost emise în atmosferă cantități foarte mari de CO2 și metan, care, prin efectul de seră au dus la începerea fenomenului de încălzire globală (concentrația de CO2 a crescut de la 316 ppm în părți volumice în anul 1960 până la cca. 385 ppm în iarna anului 2007. De la începutul revoluției industriale concentrația de metan în atmosferă a crescut cu 149 %).
- De asemenea, multe alte gaze nocive şi metale grele emise în atmosferă, pe lângă faptul că duc la încălzirea globală, mai au şi influenţă cancerogenă asupra omului.
- Conform rapoartelor IPCC, în secolul al XX-lea nivelul oceanelor a crescut cu 0,1 - 0,2 m. În ritmul actual, se prevede o creștere a nivelulul mării de 0,18 - 0,59 m la sfârșitul secolului al XXI-lea și de 2 m la sfârșitul secolului al XXIII-lea.
- Dizolvarea în oceane a CO2 suplimentar din atmosferă, presupus de origine antropică, a dus la scăderea pH-ului apei de la suprafața oceanelor, adică la acidifierea lor.
- Încălzirea globală determină ridicarea temperaturii solului, ceea ce duce la uscarea lui, favorizând incendiile de pădure. Între 20 iunie și 8 iulie 2008 în California se declanșaseră deja 18 000 de incendii, devastând 241 600 ha ( cazuri similare au avut loc şi în SUA, Florida, Rusia, Grecia). (http://liftingshadows.wordpress.com/2009/04/30/legatura-dintre-incendiile-de-padure-si-incalzirea-globala/).
- «Un Adevăr Incomod» (în enleză An Inconvenient Truth) este un film documentar din 2006, regizat de Davis Guggenheim despre campania fostului Vice Președinte al Statele Unite ale Americii Al Gore de educare a cetățenilor privind încălzirea globală printr-un vast slide show. Acest film a luat două premii oscar, el fiind inclus şi în programul şcolar.

         Deşi Încălzirea globală este şi un fenomen de propagandă politică (aşa cum este şi faptul că se apropie o nouă Eră glaciară, aşa cum este şi gripa aviară/porcină şi multe alte fenomene), ţin să menţionez că aşa va fi întotdeauna. Monopolurile şi marile puteri se folosesc de orice apariţie/fenomen pentru a face bani, dar aceasta nu înseamnă că forfota economică poate deţine şi minţile oamenilor, poate lega ochii oamenilor fără ca aceştia să nu vadă ce se întîmplă cu mediul din jurul lor.
        E clar că Pământul se transformă într-o bobină de gunoi, printre care circulă substanţe nocive cu efect de moarte de lungă durată. Încălzirea globală e doar o ramură, e doar un efect, însuşi fenomenul de "autodistrugere" este mult mai larg. Se duc desigur şi politici contra, din motiv economic desigur: normele ecologice ar duce la o pierdere pe piaţă a marilor industrii petroliere, de producere a vehiculelor cu ardere de combustibili şi multe altele. Locul acestora însă, vizibil, îl va putea lua şi noua industrie - cea ecologică, fenomen deja în curs de desfăşurare. Mă rog, monopol şi manipulare a fost şi va fi, dar pîn la urmă...e mai bine să avem o piaţă "sănătoasă", decât una ce "emite" zilnic "aer poluat" pe care noi, vrem nu vrem, îl transportăm prin tot corpul.
        Aşa că, în pofida tuturor politicilor duse, vă îndemn la o viaţă sănătoasă într-un mediu curat şi frumos!

La masă...

Stau la masă cu propria respiraţie,
E clar! Vrea să plece, dar foamea o ţintuieşte...
Platouri de cristal lucesc de singurătate,
Cuţitul nerăbdarea goneşte!
     Eu şi respiraţia...privim spre culoarul înălbit.
     De când n-au trecut merinde pe-acolo,
     Culoarea i-a şi pierit!
Se face cam frig, un strop de lumină topeşte în ceară,
E cuminte şi respiraţia, nu vrea să-l mai stingă...
Aş întreba-o de ce, dar mi-ar lăsa slova să piară!
Eu şi respiraţia...la o masă goală...pală...                                        

ȘAH/MAT

Mă duce gându-n colț de cub și mă atacă,
Pe alb și negru viața asta nu știe să treacă -
E ȘAH și MAT oriunde nu te vei întoarce
Jocul în dame e haos, însă nu și pace!